Florin Cojocariu

is creating food. Cu foc, încet, din ingrediente locale.
Select a membership level
Sunt prudent
$3
per month

Vreau doar să încurajez experimentele culinare de la Athanor, aștept însă până  la lansarea oficială.

Sunt pragmatic
Limited (99 remaining)
$10
per month

Vreau să fac de pe acum o rezervare în 2019 la o dată pe care o aleg eu. (Rezervarea poate fi modificată de cel mult 3 ori, dacă modificarea se face cu minim 5 zile înainte.)

Sunt pofticios
Limited (100 remaining)
$25
per month

Pozele îmi lasă gura apă și aș vrea să particip cât mai repede la o degustare dar și să primesc lunar mostre cu noile rețete.

2

patrons

About Florin Cojocariu

Gătitul e alchimie, mult mai mult decât simple reacții moleculare, proporții științifice și gusturi surprinzătoare. Hrana e cea mai intimă legătură pe care o avem cu lumea. De asta bistroul nostru se va numi "Athanor", pentru că athanorul e cuptorul alchimiștilor.

Credem mult în simplitate și autenticitate, în revenirea la rădăcini, integrând tradiția culinară clasică, cu precădere pe cea franțuzească. Mâncarea noastră e gătită lent, fără a sări sau accelera etapele, din ingrediente în cea mai pare parte locale (pui, rață, porc, legume, verdețuri). Doar la noi puteți mânca o ceafă de vită de 10 kg gătită înteagă timp de 12 ore în cuptor sau o rață cu mere și portocle coaptă lent 7 ore după ce a fost rumenită mai întâi la 250 de grade.

Puteți însă mânca și pizza făcută într-un minut la cuptorul încins la 350 de grade, cele mai bune tarte cu sparanghel, mere din grădină sau roșii ca la CAP Gurbănești sau tocănițe din coadă de vită sau gât de miel. Sau supe de pui și de rață cum n-ați mâncat din copilărie. Ne facem singuri stock-urile, unele fierte peste noapte în cuptor dar și aluaturile pentru tarte și pizza sau pâinea cu maia.

Avem propria grădină mare de legume și zarzavaturi. Credem într-o estetică simplă și privim cu din ce în ce mai mult scepticism efortul excesiv de a da mâncării prestigiu prin plating abstract, nume pretențioase și ustensile luxoase. De asta sloganul nostru e într-o franceză inventată, ușor auto-ironică: "la coupteur". Pentru că deși producem mâncare de calitate fine-dining, suntem totuși într-o comună din Călărași. Și deși bucătăria e la standarde HACCP, atmosfera e rustică și relaxată, cu mese prin grădină. Și deși gătim ca într-un restaurant adevărat, când mâncați mai puteți auzi găinile vecinilor.

Contul de Patreon are rostul de a finanța parțial experimentele și dezvoltarea bistroului, până la finalizarea și autorizarea lui în vara lui 2019. Donatorii vor avea acces la degustarea producțiilor de tot felul, vor putea vota mâncărurile preferate și primi detalii despre rețete. De asemenea doar donatorii vor putea face rezervări pentru degustări și vor avea prioritate la livrarea comenzilor făcute pentru acasă.

De ce avem nevoie de donații? Construcția și amenajarea bucătăriei cu tot cu infrastructura necesară a epuizat aproape toate resursele personale. Mai avem de amenajat foișorul mare din grădină, de achiziționat câteva echipamente esențiale pentru livrări (mașină mare de vidat, blast-chiller) și de renovat casa în care veți pitea dormi peste noapte. Vrem însă să păstrăm libertatea de a găti bine fără presiunea pe profit care vine aproape sigur cu orice potențial investitor. Pe de altă parte trebuie să gătim zilnic, chiar dacă nu suntem autorizați, pentru a testa rețetele și posibilitățile cuptorului, așa încât la deschidere să avem deja un meniu așezat. Donațiile voastre vor accelera un proces de finalizare care acum riscă să fie foarte lent și vă vor da acces direct la tot ce avem mai bun.
Goals
2 of 50 patrons
Când avem în total 50 de patroni, organizăm un eveniment la care toți sunt invitați :)
1 of 1

Recent posts by Florin Cojocariu