After Party

is creating Public Politics

0

patrons

$0

per month

About After Party

“Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creşte!”

De ani de zile ne certăm din cauza părerilor diferite pe care le avem despre politica din România, păreri care nu au făcut decât să ne dezbine aproape iremediabil ca societate. Iar consecinţele s-au văzut. Oraşele noastre arată aproape la fel ca acum 30 de ani, sistemul educaţional şi de sănătate este la pământ, drumuri şi infrastructură nu avem deloc, iar noi continuăm să ne certăm de care parte a eşichierului politic vrem să fim. Şi toate acestea din cauza individualismului nostru şi a dezbinării societăţii noastre.

Noi, în After Party, considerăm că aceste vremuri trebuie să apună. Spiritul şi simţul civic trebuie să primeze. O comunitate puternică este alcătuită din oameni altruişti şi interesaţi de binele comunităţii, indiferent de simpatiile politice pe care le au.
Considerăm că singura metodă prin care societatea noastră poate evolua e să dăm mâna toţi cei care ne dorim binele comun fără a mai aştepta ajutor de la “centru”.
Aşadar, scopul asociaţiei e să-i unească pe cei interesaţi de politică şi să-i atragă pe cei neinteresaţi de politică.

Ne dorim să:
- Să popularizăm, dezbatem şi să creăm idei politice, dar şi să muncim pentru acele idei;
- Să gândim, schiţăm şi să implementăm proiecte civice si politice;
- Să promovăm voluntariatul;

Si în final să ne distrăm, pentru că după orice party e un After Party!

Recent posts by After Party

How it works

Get started in 2 minutes

Choose a membership
Sign up
Add a payment method
Get benefits