Malin Bot

is creating independent journalism

769

patrons

$4,590

per month

About Malin Bot

Malin Bot. Cine sunt. Ce am făcut. Cine mă susține. De ce #rezist.  Jurnalist din 1994.

Sunt aici pentru a spune ceea ce cred și ceea ce îmi dictează conștiința, nu pentru a face cuiva pe plac. #NuCedam. Vă sunt mult mai util atunci când vă contrazic convingerile și vă pun pe gânduri, decât atunci când vă confirm ceva ce știți deja.

La finalul acestei prezentări sunt link-urile către paginile de rețele sociale unde putem intra în contact și poți vedea mai mult din activitatea mea.
Blogul WordpressInstagramTwitterprofilul personal de Facebookpagina publică de Facebookpagina de autor Humanitas.

Am parcurs toate treptele meseriei, de la simplu reporter al unei televiziuni și ziarului local din Reșița, TV TerraSat și ziarul Timpul, până la redactor-șef și realizator de emisiuni, la București.

Sunt născut în capitala Banatului Montan, Reșița, dar m-am format profesional la Timișoara.

În capitala Banatului am urmat cursurile Facultății de Jurnalism și am obținut licența în Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea de Vest din Timișoara, în anul 2000. În timpul facultății am coordonat ca redactor-șef revista ”Tempo” a Universității Banatului. În paralel am colaborat cu posturi de radio cum este Radio Timișoara, radio 11Plus, dar și cu postul TV TeleUniversitatea, al campusului universitar, precum și cu echipa de știri a TVR Timișoara. 

Cele mai interesante experiențe din timpul facultății și imediat după au fost colaborările cu trustul Agenda și ziarul Timișoara.

Agenda a fost primul trust privat de presă și a tipărit o vreme revista ”Tempo”, unde eram redactor-șef. Astfel am cunoscut personal un pionier al presei libere: Zoltan Kovacs, patronul de atunci al trustului Agenda. Capacitatea lui de a construi din nimic un săptămânal regional care era atunci cel mai citit și un cotidian m-au inspirat în carieră.

Imediat după terminarea studiilor, în anul 2.000, am devenit director executiv al Ziarului Timișoara, primul ziar liber apărut la Timișoara și un simbol al rezistenței anti FSN - PDSR, unde am câștigat cel mai important lucru din cariera profesională: Adevărul despre 1989 și Revoluția de la Timișoara.

Ziarul Timișoara, condus la acea vreme de Oscar Berger (nu mai este printre noi) era ziarul Societății Timișoara formată în jurul grupului revoluționar din decembrie 1989.

Societatea Timișoara: Vorbim despre grupul de intelectuali care a formulat Proclamația de la Timișoara. Acea experiență este definitorie pentru formarea mea profesională, pentru că a cimentat toate convingerile pentru care lupt și astăzi.

Nu vă ascund faptul că, venind dintr-un oraș muncitoresc cum e Reșița, convingerile mele politice erau mai degrabă influențate de TVR-ul controlat de Iliescu. Însă la Societatea Timișoara aveam să aflu că adevărul este total diferit și acolo. 

Acolo am înțeles viziunea lustrației, importanța ruperii de trecutul comunist. În seara în care președintele Emil Constantinescu a spus, la Opera din Timișoara, că l-a învins ”sistemul” eram acolo și în anii ce au urmat am încercat mereu să înțeleg ce este acest ”sistem” și cum poate învinge chiar și un președinte.  

Jurnalistul Iosif Costinaș, care îmi fusese profesor la Facultatea de Jurnalism și cadru didactic coordonator al Revistei ”Tempo”, este cel datorită căruia am ajuns la ziarul Timișoara. Iosif Costinaș și-a dedicat viața, ca jurnalist, investigării crimelor Revoluției de la Timișoara și a murit în condiții suspecte.

Luni de zile a fost declarat dispărut și apoi rămășițe ale unui schelet găsit într-o pădure au fost identificate ca fiind ale lui. Ancheta a concluzionat că a fost o sinucidere, dar foarte multe lucruri contrazic această teorie. Ulterior, aveam să realizez o anchetă pentru TVR Timișoara despre această ”sinucidere” necredibilă.

Aici puteți vedea investigația: 
Iosif Costinas, jurnalist timisorean disparut

Timp de 15 ani am activat ca jurnalist în Timișoara, ca reporter de eveniment - investigații, la publicațiile Ziua de Vest, Focus Vest, Evenimentul Zilei ediția regională, redactor politică-administrație, corespondent al unor publicații centrale. Am moderat emisiuni radio și TV la TVR Timișoara.

Două dintre serialele de investigații pe care le-am realizat au devenit subiectul unor cărți publicate de Editura Humanitas, mai jos este linkul către ele.

Una dintre cărți este despre rețelele de cămătărie care deposedau prin fraude oamenii de case și apartamente. Articolele pe care le-am scris în acest serial de investigații au stat la baza Legii care astăzi condamnă cămătăria ca infracțiune și am lucrat în acest sens cu specialiștii din Parlament care au formulat legea. 

A doua carte este tocmai despre suprimarea libertății presei, în Timișoara, în perioada regimului Adrian Năstase și acolo este originea convingerilor mele că PSD e toxic pentru democrație, singura soluție pentru normalizarea României fiind desființarea acestei mafii. 

Însă cea mai amplă și serioasă investigație a vizat afacerile imobiliare ale clanului Cârpaci care a acaparat aproape total zona centrală a Timișoarei. A fost o luptă incredibilă, purtată pe toate planurile: presă, procese, amenințări cu moarte proferate în redacție.
O luptă în care cred că le-am văzut și trăit pe toate și în care mi-am testat capacitatea de a-mi asuma toate riscurile meseriei.

Un rol important l-a avut atunci bunul meu prieten, avocatul timișorean Florin Kovacs. Datorită susținerii lui în Justiție, PRO-BONO, am putut să câștig toate procesele de intimidare intentate de diverși mafioți despre care scriam investigații. A fost ”dascălul” de la care am învățat care sunt limitele legale ale libertății de exprimare jurnalistice, ce înseamnă un litigiu în Justiție, care sunt procedurile.

Primul contact cu presa din București a fost la angajarea în redacția regională Timișoara a cotidianului Evenimentul Zilei. La vremea aceea EVZ era cea mai puternică redacție și dădea frisoane unor potentați al momentului cum era Adrian Năstase. Pentru că era un produs de presă prea puternic care punea în pericol grupările de corupție, EVZ a fost distrus din interior. Edițiile locale au fost închise după un timp și forța EVZ s-a destrămat. 

În acel context am cunoscut un alt om de presă excepțional care m-a inspirat în carieră: Răzvan Cornețeanu. Era director executiv al trustului ”Adevărul” și formase o echipă excepțională în jurul unei viziuni unice: Un trust de presă cu publicații gratuite locale, în fiecare județ. Datorită lui Răzvan Cornețeanu am devenit redactor-șef adjunct al redacției regionale ”Adevărul”, redacție care coordona ediția de vest Adevărul și edițiile locale Adevărul de seară din Timiș, Arad, Bihor, Hubedoara și Caraș-Severin.  

Ulterior aveam să devin redactor-șef regional și să trec prin perioada cea mai interesantă din perspectiva poziției de coordonare a unei echipe destul de mari, cu responsabilități diferite de cele jurnalistice: angajarea noilor jurnaliști, evaluarea constantă a celor din echipă, sincronizarea echipei jurnalistice cu zona de distribuție și tipar.

Ședințele de 10 ore la care Răzvan Cornețeanu convoca, în București, lunar, toți șefii redacțiilor regionale au reprezentat primul pas în cunoașterea modului de funcționare al presei românești, la vârf. În 2011, aveam să fiu chemat la București pentru a coordona ca redactor-șef online, site-ul Adevărul.

A fost pasul la vârful presei și dincolo de experiențele de coordonare aveam să înțeleg mai bine ceva ce urmăream atent încă de la Timișoara, când am scris prima carte despre modul cum a limitat PSDR = PSD libertatea presei în capitala Banatului. 

Patronatul Adevărul avea să se schimbe, toate produsele trustului fiind preluate de Cristian Burci care era și este asociat în afaceri feroviare cu Gruia Stoica, condamnat pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia. Burci era decis să-l susțină pe Victor Ponta la alegerile prezidențiale ce urmau în 2014.

În perioada 2012 când Dan Voiculescu încerca disperat să scape de închisoare ajutat de Victor Ponta și Crin Antonescu, sub umbrela USL, am fost foarte activ în editoriale și prezențe la televiziunile de știri atrăgând atenția că tripleta Ponta - Antonescu - Voiculescu servește intereselor mafiei și grupărilor de corupție cimentate din 1990 în jurul FSN - PDSR - PSD.

Atunci mi-am atras ura propagandei mafiei, în special a salariaților infractorului Dan Voiculescu și am devenit constant subiect al denigrărilor de la Antena 3. La preluarea redacției Adevărul de către Cristian Burci am primit informația care avea să determine următorul pas în cariera mea profesională. A venit de la Răzvan Ionescu, cel care în calitate de redactor-șef EVZ distrusese în trecut edițiile regionale Evenimentul zilei, făcând produsul nerentabil și asta determinând vânzarea lui de către trustul elvețian Ringier.

Desigur, atunci nu vedeam legătura între ceea ce îmi spunea Ionescu și modul cum a fost distrus din interior EVZ. Astăzi sunt convins că nu e o coincidență

”Mălin, Burci a primit de la Ponta o listă cu ziariștii care au fost critici împotriva lui în 2012, tu ești pe listă și trebuie să pleci. Îți spun din timp ca să nu fie nevoie să te dăm afară, poate îți găsești tu o soluție”, mi-a comunicat Răzvan Ionescu cel care din poziția de director editorial era omul prin care Burci a preluat Adevărul de la Dinu Patriciu pe nimic, după ce noul director Peter Imre luase în serie decizii care au ruinat redacția.

Din nou Răzvan Ionescu a pledat pentru desființarea edițiilor locale Adevărul, care între timp deveniseră mai puternice decât edițiile EVZ și un pericol pentru mafiile baronilor locali care nu aveau niciun control asupra echipelor de jurnaliști.  

În momentul când Ionescu m-a anunțat că sunt pe lista neagră cu numele pe care Ponta le vrea mazilite am căutat să înțeleg cu ce îl ”plătește” pe Burci pentru asta. Așa am aflat cum dorea cuplul feroviar Burci - Gruia Stoica să înhațe CFR Marfă și că Ponta promisese asta. Ulterior planul avea să cadă după ce Gruia Stoica intrase în colimatorul DNA și avea să fie condamnat. 

În acel context am făcut pasul către Evenimentul zilei, devenind redactor-șef online la evz.ro unde am activat până în august 2016. În acea perioadă am realizat și emisiunea Evenimentul zilei de pe postul B1 TV. Direcția ziarului era pro-Justiție și anti-PSD, era susținută lupta anti-corupție și ”politica editorială” corespundea cu convingerile mele.

Totul s-a schimbat după ce DNA a început anchetele împotriva Elenei Udrea și a lui Dan Andronic. În anul 2016, speriat că va ajunge la închisoare, Andronic a început să procedeze exact ca Dan Voiculescu. Transformarea EVZ în Antena 3 m-a determinat să demisionez din toate funcțiile, după 22 de ani de presă. 

Aici sunt toate detaliile demisiei mele de la EVZ:
În momentul halucinant când mi s-a spus că Antena 3 e un exemplu de urmat am realizat că nu mai am nici un viitor la EVZ. Explicațiile pe care le datorez publicului

În septembrie 2016 aveam să devin redactor-șef online la România Liberă, chemat acolo de Sabin Orcan cu care mă lega atunci o prietenie de peste 10 ani, din perioada în care el era editor la EVZ ediția de vest și eu reporter. Ulterior, când am devenit redactor-șef al redacției regionale Adevărul, Sabin Orcan era redactor-șef național al rețelei Adevărul de seară. În acea poziție a avut o atitudine curajoasă în fața lui Dinu Patriciu care m-a chemat la București ca să mă dea afară și asta m-a determinat ulterior, în 2016, să accept chemarea lui la România Liberă. Era ultima mea experiență în ”presa clasică”.

Patriciu a încercat să mă dea afară pentru că investigațiile despre clanul Cârpaci ajunseseră la Safta Criste, soția unui fost procuror general al României Mircea Criste. În perioada guvernului CDR Mircea Criste a fost procuror-general și Dinu Patriciu era un cunoscut al lui. Eu publicam articole despre faptul că soția lui Mircea Criste era notatul la care clanurile imobiliare făceau fraudele pentru a acapara imobile.

Nu știu cum a ajuns Criste să discute cu Patriciu, dar știu că cel din urmă a convocat o ședință la București cu toți șefii redacțiilor regionale în care personal Patriciu și Peter Imre (proaspăt numit director general după îndepărtarea lui Răzvan Cornețeanu) mi-au comunicat în acea ședință că sunt dat afară pentru că ”te-ai legat de Mircea Criste” și pentru alte articole despre afacerile dubioase ale lui Radu Duda în numele Casei Regale.

Atunci, Sabin Orcan i-a spus lui Patriciu de față cu toți șefii redacțiilor regionale: ”Mălin și-a făcut corect meseria, dacă îl dați afară pe el, mă dați afară și pe mine”. Patriciu și Imre au avut o reacție la care nu mă așteptam: Au dat înapoi și așa am rămas redactor-șef al redacției regionale, apoi fiind chemat la București să ocup funcția de redactor-șef online adevărul.ro.

Acel moment m-a determinat să dau curs propunerii de mai târziu, din 2016, a lui Sabin Orcan să devin redactor-șef online românialiberă.ro. În 2016 presa deja era aproape toată de partea găștii lui Dragnea și toate grupările de corupție erau sincronizate pentru distrugerea DNA și mazilirea Laurei Codruța Koveși.

Faptul că Dragnea câștigase majoritatea în urma alegerilor din 2016 jucase un rol toxic pentru libertatea presei. Avea poziția și resursele să controleze total trusturile de presă și avea patronii de partea lui pentru că aproape toți aveau dosare penale și încercau disperați să scape de pușcărie.

După moartea lui Dan Adamescu, în închisoare, și preluarea controlului de către fiul lui Alexander Adamescu, condamnat pentru mită dată unor judecători și fugar la Londra, vedeam exact același scenariu de la EVZ: Politică editorială schimbată împotriva DNA și pentru interesele comune ale mafiei al cărei naș era Dragnea. 

A fost momentul OUG 13 și debutul protestelor din Piața Victoriei la care participam ca jurnalist dar și ca cetățean revoltat de ceea ce vedeam în jurul meu. Participarea mea la protestele #rezist l-a determinat pe Alexander Adamescu s-l cheme pe Orcan la Londra și să-i poruncească să fiu dat afară.

De data aceasta, Orcan nu a mai fost același om care proceda corect în fața lui Patriciu. A venit la București și m-a dat afară fără discuții. Aveam să înțeleg ulterior, văzând schimbarea prietenului meu, ce fac banii și funcțiile din om. 

Dar ”în tot răul e un bine”, după cum spunea tatăl meu de câte ori treceam printr-o încercare grea. Un bine imens și total necunoscut pentru mine: LIBERTATEA.

Detalii aici: 
Cum am fost dat afară de la România liberă exact acum un an de mogulul Adamescu


Nu a fost ușor din multe puncte de vedere: cel financiar și cel personal. Asasinatul profesional era urmat de cel financiar. Când am ajuns să nu mai am o funcție și banii aferenți a urmat și distrugerea vieții private. ”Nu îmi mai oferi confortul financiar pe care îl merit”, a fost răspunsul sec primit și momentul când am simțit lovitura cea mai grea a destinului.

Era deja aproape un an de când devenisem jurnalist independent și relatam cu un telefon crăpat, zi de zi, maratonul civic #rezist. Nu știam de Patreon, reușisem să activez veniturile din YouTube care abia îmi asigurau subzistenta, dar la regim ce corn cu iaurt. 

Susținerea morală extraordinară primită direct, în stradă, de la miile de oameni cu care mă întâlneam la proteste și apoi în turneele din #diaspora m-au ținut în priză alături de o revoltă care nici azi nu e potolită și nu se va potoli cât timp mafia asta diabolică poate controla lucrurile în România.

Prietenii din #diaspora, în special cei din SUA, mi-au explicat ce este Patren, cum funcționează și de ce am nevoie de acest instrument pentru a putea susține financiar o cale cu totul nouă pentru România: Jurnalismul total independent, susținut direct de către public. Este o cale nouă care aduce libertatea totală.

În acest context, vezi comentariul video:
Decizie istorică: Justiția confirmă Cartelul Mafia Media. Mogul forțat să recunoască tot. MOTIVAREA

Desigur, astăzi vorbim de mafia politică și corupție, dar dincolo de asta libertatea presei e drastic limitată și de alți factori. De exemplu influența financiară a firmelor care plătesc bugete de publicitate și astfel ajung să cenzureze informația.

Este un factor important de limitare al libertății presei și calea Patreon îl elimină total. 

De aceea vă mulțumesc  frumos tuturor celor care construiți prin mine, acest model al jurnalismului total liber și transparent, aflat numai în slujba publicului. 


Sunt aici pentru a spune ceea ce cred și ceea ce îmi dictează conștiința, nu pentru a face cuiva pe plac. #NuCedam. Vă sunt mult mai util atunci când vă contrazic convingerile și vă pun pe gânduri, decât atunci când vă confirm ceva ce știți deja.

Tuturor celor care ați înțeles rolul și misiunea mea și sunteți alături de mine aici, pe Facebook sau oriunde altundeva, va mulțumesc frumos pentru încredere.

Tuturor celor care susțin direct activitatea mea pe www.patreon.com/malinbot va sunt recunoscător pentru ca împreună construim ceva fără precedent in Romania: Jurnalism 100% liber și dedicat interesului publicului.

Este un model total nou care deranjează, în același timp, vechile grupări de corupție interesate să poată controla presa, pentru a putea manevra oamenii sa-i tot voteze la infinit si astfel sa aibă mereu pârghii pentru a parazita banii publici.

În această perioadă total ieșită din comun vedem cele mai hidoase efecte ale corupției și lichelismului din instituțiile statului.

România nu ajungea aici dacă aveam jurnaliști liberi care să dea socoteală numai în fața propriei conștiințe și a publicului.

Eu pot astăzi să fiu liber numai pentru ca fiecare dintre dumneavoastră înțelege cât de important este să primească informații, opinii și analize corecte și făcute în interesul public.


Poți afla totul despre activitatea mea jurnalistica, aici:
https://malinbot.wordpress.com/

Sunt și pe Instagram, aici:
https://www.instagram.com/malinbotziarist/

Pe Twitter, mă găsești aici:
https://twitter.com/BotMalin

Mă găsești pe Facebook, aici:
https://www.facebook.com/malin.bot
https://www.facebook.com/malinbotpublic/

Aici poți afla detalii despre cărțile pe care le-am scris:
https://humanitas.ro/autori/malin-bot

#SemperFI#Diaspora#NextLevel#insist#rezist#exist
By becoming a patron, you'll instantly unlock access to 449 exclusive posts
29
Images
418
Links
4
Writings
5
Videos
By becoming a patron, you'll instantly unlock access to 449 exclusive posts
29
Images
418
Links
4
Writings
5
Videos

Recent posts by Malin Bot

How it works

Get started in 2 minutes

Choose a membership
Sign up
Add a payment method
Get benefits