Derapaje în interpretare
 
”Este un blog de Tumblr care se cheamă ”The Worst Cats” și constă din poze cu hipopotami nou-născuți în care aceste animale sunt criticate pentru felul cum eșuează ca pisici. Treabă care pare să fie o glumă, însă prezintă foarte bine felul prin care mi se pare că se poate greși în aprecierea artei și divertismentului. Anume, să fie făcută dintr-o poziție centrată pe sine, pe propriile opinii, obligatoriu corecte, idei, musai relevante, și experiențe, evident valabile pentru toată populația. Nu vreau să zic că problema ar sta în subiectivitatea impresiilor și a felului cum sunt exprimate. Chiar încercam să scriu un text despre cât de absurdă este pretenția la obiectivitate și cât de aiurea sunt plângerile de subiectivitate sau de ”bias” în condițiile care nu putem fi altfel decât subiectivi în aprecieri, iar că ”biasurile” apar oricum pur și simplu prin materialul pe care îl alegem. Și astea deranjează doar când contravin cu ale cititorului. N-am văzut vreodată cineva să se plângă de o pledoarie prea puternică pentru o anumită poziție, atunci când el însuși susține acea poziție. Poveste pentru altă dată și e o poveste care am senzația că-i rumegată, fumată și expirată. Problema apare totuși când se confundă propriile așteptări, propria sensibilitate cu cele ale autorului sau ale altor consumatori. Când ideea de obiectivitate e luată de bună și e confundată cu propria subiectivitate, fără respect față de ceilalți. Practic când încerci să lovești cu ciocanul chestii care nu-s cuie. În astfel de condiții arta și divertismentul capătă un singur scop: acela de a te satisface pe tine. Iar acest scop este just. Pentru că se întâmplă ca tu să ai gusturi impecabile și singura concepție validă pentru ce înseamnă artă și divertisment. Restul este zgomot, este politică, sunt interese, este prostie, grobianism, elitism, snobăreală, hipstereală, anacronism. Orice numai nu alți oameni care au alte așteptări sincere și găsesc satisfacție în alte feluri.”
Tier Benefits
Pledge $0 or more per creation
patrons
Everyone
Recent Posts