Galerie: Barry Windsor-Smith
 
”Deși nici pe departe necunoscut sau nerecunoscut autorul, pictorul și graficianul Barry Windsor-Smith este un artist despre care am impresia că nu se vorbește suficient, iar atunci când se face, accentul cade mai mult pe două dintre cele mai populare personaje la care a lucrat: Conan și Wolverine, mult mai puțin pe ce a realizat acolo. Născut în `49, a absolvit Colegiul Tehnic din East Ham, obținând o diplomă în Design și ilustrație industrială, ajunge să lucreze pentru Odham Press realizând postere cu personajele de la Marvel care să acompanieze reeditările în alb-negru publicate de editură. Vrând să facă benzi desenate și negăsind oportunități în țara natală, vizitează SUA la 19 ani alături de Steve Parkhouse cu viză de două săptămâni. Reușește să-și lungească șederea până la cinci luni, timp în care se angajează la Marvel mulțumită stilului său la acea vreme puternic influențat de Jack Kirby. Într-un final autoritățile îl trimit înapoi în casă, dar relațiile lui de muncă erau deja suficient de sedimentate pentru a putea lucra de la distanța.”